Învățare Aplicată și Coeziune la Trainingul de Studiu Intensiv din România, 2025
Romania
- Caregivers
- Children
- Disability
- Distance Learning Programme
 
			
		Read this post in English
Trainingul de Studiu Intensiv este un element esențial al Programul de Învățare la Distanță „Lucru Terapeutic prin Muzică pentru copii cu dizabilități”. Ediția de anul acesta din România s-a desfășurat în Oradea, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1, în weekendul 20-21 Septembrie. 
Trainingul a adus împreună 9 participanți din România și Republica Moldova, precum și echipa locală formată din trei formatori, care au împărtășit experiența lor în rândurile de mai jos ale acestui blog.
Scopul weekendului a fost acela de a pune în aplicare cunoștințele dobândite de studenți pe parcursul celor 8 luni ale Părții Teoretice. În cadrul Trainingul de Studiu Intensiv, participanții au avut oportunitatea de a revizui concepte de bază ale Lucrului Terapeutic prin Muzică prin analize video, împărtășind idei sau exersându-și abilitățile în jocuri de rol.
Am văzut o diferență clară între activitatea muzicală pe care sunt obișnuită să o fac cu copiii și o sesiune de Lucru Terapeutic prin Muzică.
Participant
Trainingul de Studiu Intensiv a reprezentat, totodată, puntea către Partea Practică a cursului, care presupune desfășurarea a 8 sesiuni de muzică cu grupuri de copii cu dizabilități. Suntem încântați să împărtășim faptul că toți studenții au demarat sesiunile cu succes.
Programul nostru de Învățare la Distanță din România este încredințat – de trei ani – unei echipe din țară foarte bine pregătite: Monika Manases (Moderator), Eleonora Roșca (Supervizor) și Larisa Neculai (Coordonator).
Monika Manases (Moderator al cursului) conduce asociația românească Sound Art E-motion, parteneră a Music as Therapy International prin care cursul oferă 50 de credite COPSI (Colegiul Psihologilor România). Monika a împărtășit experiența sa la weekend mai jos:
Trainingul de Studiu Intensiv ne-a învățat, prin jocurile de rol și prin analiza unor cazuri, să identificăm și să folosim flexibil tehnicile și strategiile cunoscute deja din Tutoriale. Ne-a ajutat nu doar să ținem cont la nivel mintal (ca de o rețetă de prăjituri) de acordajul afectiv, de acceptarea pozitivă necondiționată, de abordarea centrată pe persoană, ci chiar să trăim aceste atitudini, intrând în pielea liderului de sesiune sau a clientului, lăsând ca experiențele să ne învăluie, să alunece lin de la nivelul prelucrării conștiente în inconștient și să devină parte din noi. Astfel, în timpul sesiunilor pe care le vom derula, manifestările noastre alese conștient (conform obiectivelor și dorinței noastre de a ne conecta) vor fi impregnate în mod automat, firesc, de aceste atitudini.
Monika Manases (Moderator al cursului)
Eleonora Roșca (Supervizor al Părții Practice) este muzicoterapeut Nordoff and Robbins cu specializare adițională în muzicoterapie neurologică (NMT). Eli a scris câteva rânduri despre Trainingul de Studiu Intensiv mai jos:
În timpul Trainingului de Studiu Intensiv, am avut privilegiul de a întâlni studenți calzi, creativi și foarte deschiși. Nu le-a fost teamă să își asume riscuri, să își exprime așteptările sau să vorbească sincer despre temerile lor – o adevărată dovadă a deschiderii și curajului lor. Am finalizat weekendul fiind inspirată și încurajată.
Eleonora Roșca (Supervizor al Părții Practice)
Larisa Neculai (Coordonator) este calificată în Marea Britanie, și specializată în muzicoterapie pediatrică. Despre Trainingul de Studiu Intensiv, Larisa a scris:
Fiecare serie de studenți e valoroasă în felul său datorită unicității participanților precum și a elementelor care contribuie la coeziunea de grup. De la an la an, realitatea din sala de curs e mereu alta, și pornesc de fiecare dată la drum cu emoție și curiozitate! Anul acesta, aș sumariza weekendul felicitând curajul participanților de se aventura în auto-reflexie, aplaudând înclinația pentru muzică și cântat, precum și interesul onest de a aprofunda conceptele predate.
A fost o adevărată încântare să facem muzică împreună și mi-e greu să descriu în cuvinte împlinirea pe care am simțit-o uitându-mă în sală cu gândul: They’ve got this!
Felicitări tuturor și mult succes în continuarea Părții Practice!
 
			
		Music as Therapy International oferă Programul de Învățare la Distanță „Lucru Terapeutic prin Muzică pentru copii cu dizabilități” încă din 2011. Cursul va deschide curând recrutarea pentru studenții din 2026. Vă puteți manifesta interesul de a participa la curs printr-un mail la adresa: larisaneculai@musicastherapy.org
