Care este trecutul și experiența ta cu muzica înainte de a începe programul de învățăre la distanță?

Am studiat muzica la Universitatea Națională de Arte George Enescu, specializarea Canto clasic, apoi am început, printre altele, să lucrez cu copiii. Printre ei a venit și un băiețel diagnosticat cu sindromul Asperger, de al cărui diagnostic nu știam (mama nu a vrut să-mi spună inițial ca să nu-l refuz). După câteva ședințe, mama micuțului mi-a spus despre diagnostic și mi-a spus că ar trebui să fac ceva cu muzică și pentru acești copii, așa că am început să caut din ce în ce mai multe informații și într-o zi a apărut pe Facebook la recomandări un curs de Meloterapie care se baza mai mult pe pian.

Deci, data fiind vedere experiența ta muzicală și profesională, a existat ceva despre curs care consideri ca este deosebit de important?

Pentru că nu am terminat psihologia sau alte ramuri care să mă ajute pe latura de diagnostic și cum i-aș putea ajuta pe clienti din punct de vedere comportamental, mi s-a părut foarte valoros întregul curs din acest punct de vedere. Am reușit să înțeleg mai bine câteva aspecte legate de latura terapeutică a terapiei prin muzică iar tutorialele video și studiile de caz au fost cele mai utile.

A fost ceva care ți-a părut provocator sau dificil la curs?

Pentru a putea ține ședințele de terapie prin muzică fără ca lucrurile să degenereze. Mi se pare foarte dificil să păstrez echilibrul între atitudinea de acceptare pozitiva necondiționat și acele limite care trebuie stabilite la un moment dat. Acești copii vin după multe ședințe de terapie folosind diferite tehnici și am observat că, cel puțin în România în acest moment, sunt abordate multe terapii în care mentorii țipă la copii și totul se desfășoară într-o atmosferă foarte rigidă. Unii copii sunt obișnuiți cu acest gen de comportament și când văd că de fapt este ok, că nimeni nu țipă și că totul este în regulă, nu înțeleg ce se întâmplă. Convingerea mea a fost și este încă în aplicarea unei atitudini de acceptare pozitiva necondiționata, dar fără a pierde controlul asupra comportamentului lor.

De asemenea, sunt o persoană foarte ordonată care face planuri și pune totul în ordine, iar aceste ședințe m-au învățat că nu totul poate fi controlat, că trebuie să observi, să fii inventiv, să improvizezi și să te adaptezi la comportamentul copiilor și la ceea ce au nevoie.

O altă provocare pe care am găsit-o a fost să aleg copiii pentru grup în așa fel încât să fie compatibili și lucrurile să funcționeze. De exemplu, unul dintre copiii pe care i-am ales a fost ok din punct de vedere al comportamentului la evaluarea individuală, dar comportamentul lui a fost foarte diferit atunci când era într-o dinamică de grup.

Cele învățate la curs te-au ajutat să depășesti aceste provocări?

Toate informațiile teoretice au fost utile, dar când ajungi să le pui în practică nu este atât de ușor. Așa că atunci când am început ședințele, foile de observație m-au ajutat foarte mult, am încercat să îmbunătățesc din sedinta in sedinta ceea ce nu funcționa, iar supervizarea a ajutat foarte mult. De multe ori chiar te blochezi și creierul tău nu mai funcționează pentru a veni cu idei, așa că toate informațiile din e-mailurile de supervizare au fost de mare ajutor, plus starea de spirit pozitivă care le-a însoțit.

După ce ai finalizat Programul de învățare la distanță, ai aplicat la Fondul nostru pentru instrumente muzicale pentru instrumente noi. Poți să ne spui mai multe despre asta?

Ei bine, după curs am decis să continui cu sesiunile de grup, iar instrumentele pe care le aveam la dispoziție erau destul de puține și mai ales jucării. Având noile instrumente… este minunat pentru mine, am fost foarte fericita când a sosit pachetul. Le voi folosi atât în ​​ședințe de terapie prin muzică individuală, cât și în grup, mai ales cu copii cu autism cu vârste cuprinse între patru și 10 ani.

Simt că cel mai mult se vor bucura copiii, iar pentru mine este mult mai ușor să improvizez și să-i surprind, am mult mai multe opțiuni. Înseamnă că voi putea varia activitățile, cu cât acestea sunt mai interesante și le captează atenția. De asemenea, acum pot face activități în perechi pentru că am 2 instrumente identice și toată această varietate ajută la evitarea monotoniei.

Ieri am avut o sesiune cu o fetiță unde am introdus „stropii de ploaie”. Era foarte, foarte fericită să audă acel sunet și privea cu atât de mult interes cum curgeau bilele și, în același timp, dornică să întoarcă din nou instrumentul. În comparație, folosind doar o tamburină și o tobă la un moment dat simți nevoia de a veni cu ceva nou, indiferent cât de versatile sunt aceste instrumente.

La ce lucrezi acum / ce planuri ai pentru viitor?

Acum am șase copii cu care lucrez individual. Cu doi dintre ei cânt la pian, sunt foarte funcționali, dar când obosesc sau simt că le este foarte greu să fie atenți, facem activități cu instrumente. Aplic ceea ce am învățat la clasă, avem tot felul de activități cu instrumente și mișcare. Condițiile de bază rămân pentru toată lumea: atitudine de acceptare pozitiva necondiționata și acordare emoțională.

Cel mai recent, am format două grupuri pentru ședințe de terapie prin muzică. Sunt incantata, dar in acelasi timp sper ca totul sa iasa bine si ca copiii sa se bucure de aceste sedinte.